duminică, 22 ianuarie 2012

Transalpina Iarna

Am ajuns din intamplare la Ranca,de fapt nu am ajuns pana la statiune, urma sa traversez Transalpina, dupa cum imi arata GPS-ul. Stiam in sinea mea ca nu o sa reusesc, dar am zis sa incerc din curiozitate, sa vad cum bate vantul, cum viscoleste zapada, si de ce nu, cum arata Transalpina iarna.

La urcare exista un echipaj de politie care oprea circulatia, anunta soferii ca drumul era blocat, se dezapezea. Totusi insistentilor care aveau masini 4x4 sau lanturile montate, li se permitea sa urce, printre ei ma regasesc si eu.

Am observat oameni suparati, nervosi, cum domnule, adica azi noapte ce au facut, ce noi nu platim taxe si iarna, asta se intampla la urcare, unde se oprise circulatia.

Incet, incet cu cat urcai mai mult zapada era tot mai mare, vantul batea tot mai tare. Am urcat cativa km, si am luat decizia inteleapta sa renunt, nu-si avea rostul sa risc, nu pentru asta am plecat de acasa, puteam sa aleg un alt traseu pentru a ajunge la destinatie.

Am coborat din masina, am facut cateva poze, vantul aproape ca te misca de pe loc, nici nu puteai sa stai cu ochii deschisi, iti trebuiau ochelari de protectie.

La un moment dat toate masinile se intorceau, zapada care era aruncata de freze de pe sosea, venea inapoi, din alta directie,lucrau in zadar, datorita viscolului. Atmosfera era identica cu reportajele pe care le vedeam la televizor, numai ca pe aceia poate i-a prins iarna pe acolo, noi am urcat de bunavoie, ba chiar insistam.

Politistii daca iti vroiau binele, daca isi faceau treaba, erau certati de oameni, poate si injurati.

Daca vrei sa ajungi la o destinatie si pe drum intalnesti o situatie asemanatoare, ocoleste, evita, iar daca vrei sa te distrezi sa faci nebunii pe zapada, mai bine alege un alt loc unde nu exista pericolul sa mori sau sa-ti distrugi masina inutil.Nu te poti pune cu furia naturii!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu